Toate drumurile duc acasa

          Povestea este mai veche,mai exact din anul 2014,eu clasa a 12-a la liceu,ea o boboaca frumoasa care m-a facut sa o caut pe facebook,avea ceva al ei care imi placea mie.Minusul meu inca de atunci este faptul ca inca sunt timid,si nu i-am scris,o admiram din umbra fara ca ea sa stie.
          Au trecut cativa ani de atunci,mai exact vreo 6 si uite-ma la inceput de 2020 vorbind cu ea pe instagram.Mi-am dat seama ca nu are ce sa se intample rau si am zis sa ii scriu,era asa frumoasa de nu va pot explica.Din vorba in vorba planuisem sa ne vedem in martie cand aveam eu concediu,dar virusul ne-a stricat planurile.Nu am incetat sa vorbim,si pana la urma am ajuns si astazi,luna septembrie,anul 2020.
          Dupa un lung drum de 2000 de km aproape,am ajuns si eu acasa,si in 15.09 am mers sa o astept pe Roxana de la munca.La inceput parea o seara normala si linistita,am fost pe la Noua,ne plimbam pe jos prin cartier,am dat si o tura de lac si vorbeam de toate cacaturile,o tineam in brate,totul bine si frumos.Am mers pana la mec,iar la coada ea ma tot teroriza cu niste poze destul de sexy ale ei,pe care nu a vrut sa mi le trimita si mie.Am ajuns intr-un final si sa luam comanda si am mers sa mancam in parcare la kaufland,unde am stat peste o ora vorbind de toate cacaturile,printre care si de timiditatea mea.I-am spus ca sunt lucruri pe care nu as avea curaj sa le fac tocmai din cauza asta,si i-am spus “de exemplu,nu as avea curaj sa te sarut” ,la care ea mi-a spus ca merita de fiecare data sa incerci,sa risti.Am riscat si uite ca s-a intamplat si ceea ce credeam ca nu se v-a intampla vreodata.Dupa atatia ani in care doar am visat la fata asta,uite-ma sarutand-o.
          Fata asta mi-a stricat putin filmul,puteam sa stau sa ma uit in ochii ei sau sa o privesc si ma facea sa zambesc.
          Pot spune foarte sincer ca a fost si o sa ramana o amintire frumoasa,si cel mai bun moment din anul 2020.Fata asta mi-a facut si seara si concediul mai bune,inca are ceva ce ma atrage,si eu unul sper la mai mult,dar nu pot face altceva decat sa las timpul sa decida.Eu in maxim 2 ani sunt inapoi acasa,si sper sa formam un cuplu,cine stie.
          Uite ca a venit si ultima seara petrecuta acasa,maine 3.10.2020 ma pun pe drum spre “minunata” Germanie.Am incheiat concediul cu o despartire,care doare putin dar stiam de la inceput ca asa se v-a termina.M-am vazut cu Roxana,am mai vorbit,ne-am mai pupat,dar a trebuit sa plec,pentru ca trebuie sa ma si odihnesc.Mi-a spus sa am grija de mine si sa am incredere,ca dorintele se indeplinesc.Vreau ca pana data viitoare sa nu se schimbe nimic si sa pot sa imi continui povestea.
          Ce pot sa va spun,este faptul ca daca ai rabdare si incredere lucrurile sunt posibile,defapt orice este posibil.Cand am plecat spre Romania imi doream sa ajung si timpul sa se opreasca in loc,dar el nu tine cont de astfel de dorinte,asta-i ordinea fireasca a lucrurilor.Urato ai grija de tine pana vin!

Melodia care mi-a rupt filmul